Consiliul Pastoral al Convenției

Statut de Funcționare
Consiliul Pastoral al Convenției
  • Se constituie din liderul fiecărei organizații penticostale române (Assemblies of God, Church of God, Uniunea Penticostală Română), la care se adaugă câte 5 păstori reprezentanți ai acestor organizații, numiți de liderii lor. Pastorul Coordonator al Convenției va fi membru din oficiu al acestui Consiliu. Moderatorul Consiliului Pastoral va fi liderul organizației din care face parte Păstorul Coordonator al Convenției.
  • Se constituie cu un mandat pe o perioada de patru ani. Schimbările în componența Consiliului nu vor fi mai multe de o persoană pe organizație într-un mandat, cu excepția unor situații neprevăzute (deces, disciplinare, incapacitate). Orice schimbare de acest fel se va face în urma unei consultări prealabile cu liderii a celorlalte organizații. Hotărârile majore ale Consiliului Pastoral vor intra în vigoare în urma informării Corpului Pastoral al Convenției (format din păstorii penticostali români din S.U.A. și Canada).
  • Stabilește organizația care va prelua organizarea Convenției.
  • Lansează o viziune și colaborează cu Pastorul Coordonator în pregătirea temei pentru Convenție.
  • Stabilește codul etico-moral al slujitorilor (predicatori, cântăreți) din cadrul Convenției și veghează la respectarea acestuia.
  • Creează și întreține un website administrat de un webmaster. www.ropenti.com devine site-ul oficial al Consiliului Pastoral al Convenției și este pus anual la dispoziția bisericii organizatoare.
  • Creează poziția de Funcționar Administrativ al Consiliului. Atribuțiile și responsabilitățile acestuia sunt stabilite de Consiliul Pastoral.
  • Veghează ca hotărârile luate în cadrul uneia dintre organizații cu privire la aspectul etico-moral și doctrinar ale unui lucrător sau membru să fie respectate în cadrul celorlalte organizații care sunt parte din Convenție.
  • Cultivă în cadrul activităților sale relații de respect reciproc, colaborare frățească și neamestec în treburile interne ale organizațiilor (bisericilor) componente.
    Nu se substituie și nu este subiectul autorității conducerii organizațiilor componente.

Assemblies of God

Church of God

Romanian Pentecostal Union